Vineri, 12 iunie, am avut bucuria de a ține un discurs în Biserica Neagră, în deschiderea recitalului susținut de HKB Trombone Quartet, alături de invitații lor.
Discursul a durat aproximativ 15 minute și a fost gândit ca o introducere în atmosfera serii, dar și ca o reflecție despre locul muzicii într-un spațiu atât de încărcat de istorie, simbol și sacralitate.
Am vorbit despre trombon ca instrument al respirației, despre legătura subtilă dintre suflu și suflet, despre felul în care aerul devine sunet și despre cum, prin muzică, ceva nevăzut capătă formă. În cazul instrumentelor de alamă, sunetul pornește direct din respirație, dintr-un gest aproape primar, dar se transformă în disciplină, expresie și emoție.
De aici a pornit și întrebarea firească: de ce un recital de trombon într-o biserică? Răspunsul s-a conturat tocmai în această întâlnire dintre sunet, spațiu și comunitate. Muzica poate transforma un loc, dar și locul transformă muzica.
În Biserica Neagră, suflul capătă profunzime, iar fiecare notă pare să vorbească nu doar publicului, ci și memoriei orașului. A fost o seară despre respirație, suflet, disciplină, bucurie și despre felul în care muzica poate deschide, chiar și pentru câteva clipe, un spațiu interior mai larg.
